Ce se întâmplă în corpul tău la 12 ore după ce începi să ții post
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Știri » Dosar rabla local 2023. Ce condiţii trebuie să îndeplineşti pentru a primi 3.000 de lei

Dosar rabla local 2023. Ce condiţii trebuie să îndeplineşti pentru a primi 3.000 de lei

De: Luciana Polite 31/07/2023 | 11:15
Dosar rabla local 2023. Ce condiţii trebuie să îndeplineşti pentru a primi 3.000 de lei
Se dă startul programului Rabla local / Sursă Foto: Pexels

Din data de 31 iulie 2023, de la ora 10:00, au început înscrierile pentru programul Rabla Local 2023. Până pe 31 august 2023, românii, care îndeplinesc condițiile, își pot depune dosarul pentru a obține 3.000 de lei. Administrația Fondului de Mediu a transmis, deja, toate detaliile prin intermediul unui comunicat.

Persoanele fizice care vor să se înscrie în program o pot face prin intermediul aplicației AFM (Administrația Fondului de Mediu) până la finalul lunii august sau până la epuizarea bugetului alocat fiecărei unități administrativ-teritoriale (UAT).
„Sunt 500 de primării din toată țara înscrise în acest program ai căror locuitori vor beneficia de cei 3.000 lei oferiți în schimbul casării unui autovehicul vechi și poluant fără a avea obligația de a achiziționa un autovehicul nou în schimb. Acest program are ca scop eliminarea din circulație a mașinilor uzate, cu grad ridicat de poluare pentru atingerea țintelor stabilite în Planul Național de Redresare și Reziliență”, a precizat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu.

AFM va transmite lista cu persoanele fizice înscrise către primăriile participante în cadrul Programului. După aceea, candidatul va transmite documentele, conform procedurii interne a primăriei ce va fi publicată pe site-ul instituției.

Ulterior semnării contractului de finanțare cu UAT-ul, persoana fizică va casa și va radia din circulație și din evidența fiscală autovehiculul uzat și va beneficia de stimulentul pentru casare de 3.000 de lei. Din această sumă, 2.400 de lei provin de la Fondul pentru mediu şi 600 de lei sunt susținuți din bugetul local.

(CITEȘTE ȘI: A început programul Rabla Local 2023. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinești, dacă vrei să te înscrii)

Condiții Rabla Local 2023

Pentru a putea înscrie autovehicule în programele de tip rabla este necesar ca acestea să îndeplinească următoarele condiții:

  • să fie înregistrate în evidențele fiscale ale UAT solicitant;
  • la data participării în Program au o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricației;
  • au norma de poluare Euro 3 și/sau inferioară;
  • sunt înmatriculate în România de cel puțin 3 ani.

Pentru ca solicitantul să fie eligibil la programele de tipul rabla, este nevoie să:

  • aibă domiciliul sau reședința în România, pe raza primăriei la care face solicitarea;
  • să dețină un autovehicul uzat înmatriculat pe numele lor și să fie în evidențele fiscale ale primăriei respective;
  • să nu aibă restanțe la plata taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat și bugetul local;
  • să nu folosească aceeași mașină pentru a obține diverse alte finanțări, inclusiv prin Rabla Clasic sau Rabla Plus;
  • să nu aibă condamnări definitive pentru infracţiuni împotriva mediului.

Beneficiarul stimulentului de casare se angajează, conform ghidului de finanțare, că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.

(CITEȘTE ȘI: Schimbare importantă pentru românii care vor să își cumpere mașină prin programul Rabla. Ce nu vor mai avea voie să facă de acum)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă citeste mai mult
Parteneri
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu...
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Holografii și-au adus copiii pe scenă, la concertul de la Sala Palatului. Dan Bittman, super mândru de cei trei băieți ai lui: Alex, Patrick și Marc
Holografii și-au adus copiii pe scenă, la concertul de la Sala Palatului. Dan Bittman, super...
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de...
Răspunsul viral al unui român din diaspora pentru fanii lui Călin Georgescu: „Noi nu venim, doamnă”
Răspunsul viral al unui român din diaspora pentru fanii lui Călin Georgescu: „Noi nu venim,...
Viktor Orban vrea să modifice Constituţia astfel încât maghiarii cu dublă cetăţenie să poată fi expulzaţi
Viktor Orban vrea să modifice Constituţia astfel încât maghiarii cu dublă cetăţenie să poată fi...
Rusia refuză o încetare temporară a focului și amenință Europa să nu trimită trupe în Ucraina. „Ar însemna un conflict armat direct”
Rusia refuză o încetare temporară a focului și amenință Europa să nu trimită trupe în...
Un ARO 240 din 1977 se vinde la un preț FABULOS!
Un ARO 240 din 1977 se vinde la un preț FABULOS!
Donatella Versace nu va mai fi directorul artistic al casei Versace! Cine îi va lua locul, după 30 de ani de activitate în fruntea brand-ului
Donatella Versace nu va mai fi directorul artistic al casei Versace! Cine îi va lua...
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere...
Dorința lui David Pușcaș legată de tatăl său și mama lui adoptivă, Luminița Anghel. “Eu îi vreau pe amândoi pentru deciziile pe care le-au luat ei în viață.”
Dorința lui David Pușcaș legată de tatăl său și mama lui adoptivă, Luminița Anghel. “Eu...
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și...
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Noi produse Parkside la Lidl: Unelte care te ajută să reușești!
Noi produse Parkside la Lidl: Unelte care te ajută să reușești!
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Momente cumplite pentru Lidia Buble! Artista a plecat de urgență în SUA și a transmis un mesaj dureros: „Să vă rugați pentru bebe Noah...
Momente cumplite pentru Lidia Buble! Artista a plecat de urgență în SUA și a transmis...
Satul din Spania pe care îl poți cumpăra la preț de apartament în București. Este scos la vânzare cu doar 89.000 de euro și e construit aproape de mare
Satul din Spania pe care îl poți cumpăra la preț de apartament în București. Este...
Top 4 mașini care nu ajung foarte des în service. Au o fiabilitate crescută și prețuri accesibile la achiziție
Top 4 mașini care nu ajung foarte des în service. Au o fiabilitate crescută și...
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de...
UPS! Ce a găsit Bianca Drăguşanu în dulapul lui Bădălău la o vizită inopinată
UPS! Ce a găsit Bianca Drăguşanu în dulapul lui Bădălău la o vizită inopinată
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Se verifică banii numerar. Statul a pus limită la cash. Românii, obligați să justifice tot la ANAF
Se verifică banii numerar. Statul a pus limită la cash. Românii, obligați să justifice tot...
Locul din România în care oamenii sunt vindecați cu ajutor divin. E ascuns în munți
Locul din România în care oamenii sunt vindecați cu ajutor divin. E ascuns în munți
Cristina Demetrescu dezvăluie zodia care își cumpără casă și găsește stabilitate financiară în 2025
Cristina Demetrescu dezvăluie zodia care își cumpără casă și găsește stabilitate financiară în 2025
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini...
Dan Bittman, în lacrimi pe scenă! Momentul care a emoționat o sală întreagă
Dan Bittman, în lacrimi pe scenă! Momentul care a emoționat o sală întreagă
Cât costă, de fapt, alimentul adorat de milioane de români. Prețul pe care îl primesc fermierii este ireal
Cât costă, de fapt, alimentul adorat de milioane de români. Prețul pe care îl primesc...
Codul Rutier 2025. Actul pe care șoferii trebuie să-l aibă pentru a trece inspecția tehnică periodică
Codul Rutier 2025. Actul pe care șoferii trebuie să-l aibă pentru a trece inspecția tehnică...
Cum i s-a schimbat viața lui Toma Cuzin după rolul din Las Fierbinți. Lucrul simplu pe care actorul nu îl mai poate face: „Ăsta este reversul medaliei”
Cum i s-a schimbat viața lui Toma Cuzin după rolul din Las Fierbinți. Lucrul simplu...
×